MOȚIUNEA DE CENZURĂ. Negocieri intense: „Nimeni nu controlează nimic. Scorul e foarte strâns. Ce-o vrea Dumnezeu”

MOȚIUNEA DE CENZURĂ. Negocieri intense: Nimeni nu controlează nimic. Scorul e foarte strâns. Ce-o vrea Dumnezeu
Publicat: 27/04/2012, 15:44
Actualizat: 26/06/2013, 13:30

Apropierea momentului la care începe votarea moțiunii de cenzură accelerează și negocierile purtate pe holurile Parlamentului, la restaurant sau chiar în plen, între reprezentanți ai puterii și ai opoziției, în încercările pe care fiecare parte le face pentru a-și asigura succesul, potrivit Mediafax.

Niciunii nu riscă să dea un pronostic în privința rezultatului votului, care va fi secret cu bile, dar la care opoziția a anunțat că va vota la vedere.

„Nimeni nu controlează nimic. Scorul e foarte strâns. Ce-o vrea Dumnezeu”, a spus un parlamentar al puterii.

Un alt parlamentar a arătat că fiecare parte susține că are două, trei voturi în plus, însă nimic nu este sigur: „Unul spune «am două în plus», celălalt «nu, eu am două, trei în plus»”.

Unul dintre parlamentarii opoziției a apreciat că diferența este de două-trei voturi. „Se joacă la două-trei voturi”, a spus acesta.

Întrebat dacă chiar opoziția dorește să treacă moțiunea acesta a spus: „Nu putem da înapoi”.

De altfel, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură atât premierul Mihai Răzvan Ungureanu cât și președinții celor două Camere, dar și parlamentari ai opoziției au intrat și au ieșit din plen de mai multe ori.

Majoritatea parlamentarilor discută și în plen aproape permanent la telefon și își consultă tabletele electronice pentru a citi știrile.

Mulți dintre senatori și deputați se află și la restaurantul Parlamentului.

De altfel, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, care și-ar pierde mandatul odată cu întreg Cabinetul, dacă trece moțiunea de cenzură, s-a aflat și el la un moment dat la restaurant, stând la masă cu fratele său, deputatul PNL Ludovic Orban. Lângă ei au mai venit și alți parlamentari, între care liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti.

Practic, în timpul discursurilor susținut în Parlament, în plen și pe holuri este un du-te-vino continuu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal